COMBATEREA PLOSNITELOR

Având în vedere că se semnalează tot mai multe cazuri de apariție a plosnitelor de pat, va prezentăm cum va scăpăm de ploșnițe prin efectuarea dezinsecției contra acestui parazit.
Înainte de efectuarea dezinsecție contra plosnitelor vi se va face un mic instructaj de pregătire al spațiului dumneavastra.
Prima modalitate este cea clasică (chimică), care constă în intervenția în două etape, la interval de 9-14 zile. Se utilizează pompă de joasă presiune cu insecticid lichid, actionandu-se în prima etapă asupra insectelor adulte. Cea de-a două etapă, după perioada de eclozare a oualelor, se acționează asupra insectelor care au ajuns la maturitate. Se intervine cu substanțe de șoc ce au efecte vizibile imediat.

În perioada dintre cele 2 etape se va face curat și aspiră , iar sacul aspiratorului se va goli imediat după folosire și se va aruncă într-un sac de gunoi sigilat.

Substanțele folosite sunt prietenoase cu mediul și NU dăunează omului sau animalelor de companie după uscare!

Substanțele folosite sunt profesionale și nu pot fi comercializate către persoane neautorizate, ele fiind utilizate doar de către personal instruit și autorizat.